12 Septembrie 2012
ziaruldeiasi.ro
Reclama care a scandalizat lumea. Nazistul Mengele, agent de promovare pentru pastilele de slabit

"La Buchenwald nu exista oameni grasi", mai contine reclama

Un ziar estonian a starnit indignarea lumii dupa ce a publicat o reclama la pastile de slabit care ia in deradere victimele sfrijite si triste ale celui mai mare lagar de concentrare nazist, informeaza Daily Mail.

Imaginile uimitoare cu zeci de persoane infometate sunt insotite de mesajul: "Unu, Doi, Trei...Patilele de slabit ale doctorului Mengele fac minuni pentru dumneavoastra! La Buchenwald nu exista oameni grasi!".

Organizatiile evreiesti au denuntat ziarul Eesti Ekspress, mai ales ca reclama a aparut in pagina de "Umor" a publicatiei.

"O tentativa perversa de umor, pe seama milioanelor de victime ale nazismului", a spus Efraim Zuroff, de la Centrul Simon Wiesenthal din Ierusalim.

Alla Jakobson, o purtatoare de cuvant a Comunitatii Evreiesti din Estonia, a declarat ca incidentul arata ca "societatea estona se confrunta cu mari probleme in privinta valorilor etice si morale".

Peste 56.000 de persoane au fost omorate in lagarul de concentrare Buchenwald, construit de nazisti la Weimar in 1937.

Sulev Vedler, editor la Eesti Ekspress a spus ca reclama ironiza o companie de gaz care a folosit o imagine din lagarul de concentrare Auschwitz pentru a-si promova serviciile. Sulev Vedler si-a cerut scuze si a spus ca reclama "nu a vizat poporul evreu". jurnalul.ro

ziaruldeiasi.ro