Luni, 18 Iulie 2011
evz.ro
Nazistul Sandor Kepiro, suspect de crime de război, a fost achitat de un tribunal ungar

Sandor Kepiro, fost căpitan în armata ungară în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost achitat de o instanţă din Budapesta în faţa căreia compăruse sub acuzaţia de crime de război comise în timpul unui raid din 1942, relatează BBC.

Inculpatul, în vârstă de 97 de ani, era acuzat că ordonase executarea a 36 de sârbi şi evrei într-un oraş din Serbia. Acuzarea ceruse închisoare pe viaţă pentru fostul căpitan. El era, de asemenea, capul listei celor mai căutaţi nazişti întocmită de Centrul Simon Wiesenthal.

O parte dintre cei prezenţi în sala de judecată au aplaudat după ce judecătorul a pronunţat verdictul. Instanţa urmează să îşi motiveze decizia în următoarele zile.

Procurorii au susţinut în faţa judecătorului că Sandor Kepiro a fost direct responsabil de moartea unui grup de 36 de evrei şi sârbi din totalul de 1.200 de evrei, sârbi şi ţigani executaţi în 1942 în oraşul Novi Sad.

Kepiro s-a apărat, afirmând că el a fost de fapt singurul ofiţer care a refuzat să execute ordinul de a deschide focul, subliniind că a reuşit chiar să salveze viaţa a cinci persoane care urmau să fie împuşcate.

evz.ro