Are 96 de ani si ar putea fi primul roman condamnat dupa 1990 pentru crime de razboi. Cercetat de Sectia Parchetelor Militare in urma unui denunt facut la Centrul „Wiesenthal“ si banuit ca ar fi ucis sau urmarit evrei, ieseanul Ioan Alexa este pe cale sa fie tinta unei extraordinare razbunari a istoriei.

Din ochiul sting i se preling citeva lacrimi, in timp ce miinile, cu osatura inca viguroasa, gesticuleaza ferm. Ioan Alexa recita cu patos in germana versurile unui cintec drag in tinerete. La interventia in romana a fiului, acesta tresare, insa isi regaseste si el rapid graiul moldovenesc. Mai are multe de spus despre extraordinara sa viata, insa tot atitea par sortite sa ramina pe veci adinc tainuite in sufletul sau.

„Nu va spun, ca ma declarati legionar“

Nici un procuror si nici un reporter din lume nu-i va putea, probabil, smulge lui Ioan Alexa adevarul, cu majuscule - cum el insusi il numeste -, despre legionarism, antisemitism si Holocaust. Nu pentru ca ar cunoaste gravele acuzatii ce i se aduc, „de urmarire si/ sau ucidere a evreilor“, si s-ar teme sa nu fie condamnat. Dimpotriva, atunci cind aude de campania „Ultima sansa“, pare luat prin surprindere. „Modul in care se pune problema legionara e total gresit: una este istoria reala, cea traita, si alta cea din carti“, argumenteaza cu un ton misterios si cu un aer doct batrinul. O reflectare cit de cit corecta a istoriei reale se regaseste, crede el, in publicatii de genul „Cuvintul legionar“ sau „Puncte cardinale“, la care este abonat de ani de zile. Citeva numere din cea din urma se gasesc pe pat, linga el. „Nu va pot spune care-i adevarul, ca ma declarati legionar“, continua, zimbind sagalnic, batrinul. Sta rezemat de o perna si parca asteapta acolo de-o viata sa dea un interviu. Sa-si spuna parerea despre comunisti, despre Armata Rosie, problema Basarabiei, despre persecutia impotriva germanilor. Si doar printre rinduri despre legionari. Autocenzura e o meteahna veche, pe care si-a insusit-o in jumatatea de veac „rosie“ ce a urmat razboiului. Perioada in care Ioan Alexa s-a simtit ca un captiv in propria tara. Desi „a ajuns mare“.

„Am fost informat. Nu informator“

Instructor regional. Aceasta a fost functia cu care si-a incheiat activitatea in CFR Ioan Alexa, pe 1 aprilie 1969. „Am iesit la pensie cu o functie onorabila, egala cu cea de inspector general in invatamint“, explica mindru Ioan Alexa, „beneficiarul a 45 de mariri de pensie“. Nici acum nu a uitat ziua in care s-a angajat la Caile Ferate, pe 15 august 1931, zi in care s-a trasat si traiectoria sa in viata. Caci un ceferist „nu sta intr-un loc“, si asa a ajuns imediat de la Iasi la Cernauti, loc in care s-a si casatorit in 1934, pe 26 august, cu Elisabeta. Si tot acolo a inceput sa traiasca „pe viu“ istoria, in 28 iunie 1940, cind evacuarea l-a obligat sa lase totul in urma si sa se refugieze in Ardealul de Nord. Din martor al istoriei s-a transformat insa in actor la Rafaila, in judetul Vaslui, unde, ca sef de gara, spune el, a fost „in linia intii a frontului“. Despre intoarcerea armelor impotriva nemtilor, Ioan Alexa zice ca a stiut inainte de 23 august. „Eram informat“, argumenteaza el, precizind, ca si cum in fata sa s-ar afla un judecator: „Nu si informator“. Inca din liceu incepuse sa citeasca tot ce-i pica in mina in materie de ziare, de la „Universul“ la „Curentul“, de la celebrele „comunicate catre tara“ la cuvintarile din Parlament. „Daca citeai, stiai. Am fost constient ca Germania va pierde razboiul“, spune batrinul. Ca o scuza pentru gestul Armatei romane, care si-a adus si el contributia la victoria Aliatilor, adauga: „Nu am fost ostil“.

„Am fugit cu un camion german“

In martie 1944, Ioan Alexa si-a trimis sotia si cei doi copii la Sibiu. O relatie pe „filiera germana“ i-a permis sa gaseasca un adapost familiei, departe de linia frontului, la un negustor neamt din Avrig, pe numele sau Kraus. Pe el, ziua „H“ l-a prins insa tot la Rafaila, in Vaslui, de unde a fugit insa cit l-au tinut picioarele. „Nu fac confuzie intre cultura rusa, unica in lume, si Armata Rosie, care a vrut sa distruga Romania. De aceea am fugit de rusi de la Rafaila si, cu ce am putut, am plecat la Sibiu“. Pe la 10 septembrie, tinarul ceferist si-a regasit familia in Avrig, iar acum, dupa un moment de ezitare, se simte in sfirsit liber sa marturiseasca, fara teama de a fi acuzat de tradare. „Am fugit cu un camion german“. Dupa Sibiu a urmat Deva, din nou gara din Rafaila, iar pe 20 februarie 1948 s-a intors ca sef Birou personal la Regionala Cai Ferate Iasi, acolo de unde a plecat in '31, ca simplu impiegat de miscare. Tot atunci a primit si locuinta din Copou, in care isi deapana acum batrinetile.

Alibiuri greu de zdruncinat

Apararea sa se construieste extrem de simplu. Ca si cum s-ar afla deja la bara, in fata unui tribunal, Ioan Alexa se justifica. Spune ca nu stia de acuzatiile ce i se aduc, dar pare a fi pregatit totusi sa le faca fata. Spinarea parca i se inconvoaie putin deasupra pernei, ochii parca incep sa-i sticleasca, iar miinile ii sint din ce in ce mai agitate. Nu este insa frica, ci doar graba de a spune cit mai repede totul. Da, locuieste in Iasi, orasul groaznicului pogrom din vara lui 1941, in care si-au pierdut viata circa 15.000 de evrei. Totusi, pe atunci el era sef de gara la Rafaila. „Nu putea sa plece nici macar o zi fara aprobare de la Regionala, de la Iasi“, argumenteaza si fiul sau, Dimitrie, in virsta de 67 de ani, profesor universitar. „N-am fost martor la pogrom“, transeaza batrinul discutia. Pogromul a fost posibil insa cu contributia celebrelor „trenuri ale mortii“, ce au plecat ticsite cu evrei tocmai din gara Iasi, sub jurisdictia aceluiasi sef ce i-ar fi putut permite sa-si paraseasca postul si tinarului sef de gara de la Rafaila. Cine se mai poate razboi insa acum cu trecerea timpului, cine ar mai putea sa demonstreze cu documente ca tinarul de atunci s-a aflat la Rafaila sau nu? Daca s-ar fi aflat la Iasi si aceasta l-ar pune in fata unei condamnari, Ioan Alexa are acum un alibi perfect. Lipsa martorilor.

„Aveam 12 colegi evrei“

In plus, denuntul facut la Centrul „Wiesenthal“ se loveste de citeva elemente „prosemite“ din viata lui Ioan Alexa. „M-am nascut in satul Buhai, comuna Sendriceni, judetul Dorohoi (astazi Botosani). Pe atunci era o zona cu 90% din populatie evrei. O perioada am fost deci intr-un mediu pur evreiesc, unde evreii erau neintrecuti la tot ce insemna meserie: croitorie, cizmarie, cojocarie“, justifica batrinul. „Fratele sotiei s-a casatorit cu o evreica, nepoata mea de la Deva e evreica deci dupa mama. La serviciu, aveam 12 colegi evrei si m-am inteles bine cu ei“. Argumentele batrinului curg, unul dupa altul. Nu a contribuit la pogrom, nu a fost nici macar legionar, n-a platit niciodata cotizatie la Garda de Fier. „Am fost o persoana care am vrut sa ma documentez“, se apara batrinul.

„L-am sunat pe Nicanor Zelea-Codreanu“

Interesul fata de Legiune nu este insa nou, recunoaste chiar el. Isi aminteste ca in 1987, de exemplu, se afla la Los Angeles, la fiica sa, cind a citit un interviu cu un profesor de la Harvard, in care acesta relata o intilnire dintre Corneliu Zelea-Codreanu si presedintele Congresului Mondial Evreiesc. „Foarte elegant, Zelea-Codreanu i-a spus acestuia din urma: «Ideologia legionara n-are nimic cu rasismul, niciodata nu vom afirma ca singele cutare este superior. In ce priveste antisemitismul, noi credem doar ca poporul evreu trebuie unit intr-un singur stat, Israel. Noi nu avem nimic cu clasa mijlocie, ci doar cu o parte din poporul evreu, cu cei bogati»“, exprima batrinul doctrina pe care si-a insusit-o si el. A fost insa dezamagit de Nicanor Zelea-Codreanu, nepotul protagonistului acestei intilniri ce a avut loc la Bucuresti, in 1936. A scris o carte „Amintiri legionare“, in care n-a pomenit nimic despre asta. „Cartea a fost prezentata in emisiunea lui Cristoiu si dupa aceea l-am sunat pe Nicanor Zelea-Codreanu sa-l intreb de ce n-a scris despre asta“.

In amurg

Omisiunea l-a nemultumit, intrucit intilnirea cu pricina este esentiala din punctul lui de vedere pentru conturarea unei imagini reale despre legionari. Vorbeste, de altfel, involuntar, ca unul autentic: nu-i gaseste vinovati de pogrom. „Dementa in veacul nostru e un fenomen general“, zice laconic batrinul, abatut, cu gindurile departe.

Cind se aduna, isi aminteste de campania evreilor. „Fiecare natie are dreptul sa se apere, are dreptul la o reparatie morala“. Cuvintele urmatoare cad insa grele ca niste bolovani. „Ce au facut rusii din romani?“, se intreaba cu un retorism usor resentimentar Ioan Alexa. Doar fluturele multicolor de pe tricoul alb al batrinului, pe care este inscris cinic „Hope“, mai invioreaza atmosfera. Istoria vie, traita de Ioan Alexa, se pregateste sa intre in cartile de istorie. „Amurgul imi face cu ochiul“, sopteste acesta. •

Patru acuzati: dintre ei, unul este mort, iar altul rezident in Germania

Prin campania „Ultima sansa“, sustinuta de Centrul „Simon Wiesenthal“ in mai multe tari din centrul si estul Europei, s-au identificat patru posibili criminali de razboi in Romania. Numele lor au fost deferite inca din luna martie Parchetului General, insa Sectia Parchetelor Militare a descoperit ca unul dintre cei vizati s-a stins din viata dupa declansarea campaniei, in 2003. Un al doilea acuzat, originar din judetul Galati, locuieste in Bucuresti si are 83 de ani, fiind identificat chiar daca denuntul a fost facut cu un pseudonim al sau. Al treilea acuzat, de aceeasi virsta si care a locuit tot in Bucuresti, este de multi ani stabilit in Germania , insa procurorii sustin ca, daca acuzatiile vor fi probate, va fi judecat si el, avind inca cetatenie romana. „Dosarul este inca in faza verificarilor“, spune col. Ionel Slavoiu, adjunctul Sectiei Parchetelor Militare.

Cite 10.000 de dolari pentru cei care au facut denunturi veridice

Campania Centrului „Simon Wiesenthal“ a avut succes in toate tarile in care s-a desfasurat, sute de persoane inghesuindu-se sa sune pentru a denunta persoane care si-ar fi adus o contributie la Holocaust. In tarile baltice, potrivit presedintelui Centrului, Efraim Zuroff (foto), s-au primit numele a 256 de suspecti, din care 196 in Lituania, 41 in Letonia, 6 in Estonia si 13 in Ucraina, chiar daca in aceasta ultima tara nu s-a desfasurat campania. 70 din aceste nume au fost deferite Parchetelor locale. Miza mare a denuntului a constituit-o o recompensa de 10.000 de dolari, pe care centrul a promis ca o va acorda acelora care au oferit informatii ce s-au valorizat prin procese. „Recompensa se va da in momentul in care o institutie va constata vina celor acuzati, chiar daca, la virsta la care sint acestia, vor primi inchisoare cu suspendare“, spune Otto Adler, presedintele Asociatiei Victimelor Holocaustului din Romania, cel care a „colectat“ denunturile.

Cotidianul, 25.08.2006