15. 02. 2011
gandul.info
Unul dintre cei mai căutaţi criminali de război, FOSTUL OFIŢER MAGHIAR SANDOR KEPIRO, pus sub acuzare. Are 96 de ani
Alexandra Pele

Un fost ofiţer maghiar în vârstă de 96 de ani a fost acuzat luni de comiterea unor crime de razboi împotriva a peste 1200 de cetăţeni sârbi, scrie Huffington Post.

Kepiro este acuzat că a participat la un raid de trei zile al forţelor armate ungare în Novi Sad, un oraş din nordul Serbiei, în ianuarie 1942 care s-a soldat cu moartea a peste 1200 de civili sârbi, a căror corpuri au fost aruncate în apele Dunării.

Kepiro este unul dintre cei mai căutaţi criminali de război, conform Centrului Simon Wiesenthal (CSW), instituţie care militează pentru drepturile evreilor şi anti-semitism. Cu ajutorul operaţiunii "Ultima şansă" care îşi propune să găsească şi să aducă în faţa justiţiei criminali de război care au scăpat de sub radarul anchetatorilor în haosul din urma celui de-al Doilea Război Mondial, Kepiro a fost găsit în 2006, la Budapesta, după 10 ani de la întoarcerea sa din Argentina. Efraim Zuroff, reprezentantul CSW care s-a ocupat de cazul lui, spune că "este un mesaj puternic, să fii tras la răspundere şi pentru nişte crime comise cu decenii în urmă".


" Sunt inocent şi trebuie să fiu achitat", a declarat Kepiro pentru Associated Press. El doreşte să se întoarcă în Argentina pentru a fi alături de familia sa.


Primele acuzaţii la adresa lui Kepiro au fost formulate în 1944 când a fost condamnat de către o Curte militară la 10 ani de închisoare pentru implicarea sa în masacrul de la Novi Sad, dar a fost eliberat în urma unui apel în care a declarat că a fost folosit drept ţat ispăşitor pentru superiorii săi.


În 1946 a fost condamnat din nou, însă procurorii maghiari nu au reuşit să găsească documentele acelui proces. Actualele acuzaţii sunt fondate pe documente descoperite recent în arhivele de la Belgrad, capirala Serbiei, a declarat Gabriella Skoda, un purtător de cuvânt al Procuraturii din Budapesta.


Zsolt Zetenyi, avocatul lui Kepiro, este convins că acesta nu a comis infracţiunile de care este acuzat şi spune că documentele găsite "nu sunt capabile să demonstreze responsabilitatea sa" în masacrul de la Novi Sad.

gandul.info